
G.A.L. Valea Trotușului
- CE ESTE UN GAL?
GAL-urile (Grupurile de Acțiune Locală) au la bază un parteneriat public-privat, și funcționează în asociație, având membri fondatori, Administraţii Publice Locale, precum și reprezentanţi ai Sectorului Economic şi ai Societăţii Civile. Comisia Europeană nu lucrează pe proiecte pentru comunităţi decât prin aceste Grupuri de Acțiune Locale, adică organisme alcătuite asemenea unor ONG-uri, dar cu personalitate juridică.
- CARE SUNT ATRIBUȚIILE UNUI GAL?
Orice GAL va realiza cel puțin următoarele activități: evaluarea și controlul strategiei sale; organizarea unor întruniri, conferințe, dezbateri, ateliere de lucru; participarea la schimburi de experiență și stagii de formare, la întrunirile rețelelor interne și europene; colaborarea cu alte entități pe plan național și internațional, ce au scopuri similare; informare și comunicare; sprijinirea depunătorilor de proiecte; organizarea procesului de verificare a proiectelor depuse și monitorizarea proiectelor etc.
- CE E PROGRAMUL LEADER?
Programul LEADER a fost lansat în 1991 cu scopul de a sprijini potenţialul de dezvoltare al zonelor rurale, prin exploatarea iniţiativelor şi competenţelor locale, prin promovarea dobândirii de cunoştinţe privind dezvoltarea locală integrată şi prin răspândirea acestor cunoştinţe în alte zone rurale. Obiectivele abordării LEADER sunt în conformitate cu cele ale politicii globale a Uniunii Europene.
- CE E STRATEGIA DE DEZVOLTARE LOCALĂ?
Strategia de dezvoltare locală prezintă diferite alternative și posibile scenarii de dezvoltare cu scopul de a maximiza potențialul local. O planificare strategică asigură prioritizarea proiectelor în funcție de nevoile comunității și de folosirea corectă a resurselor de care aceasta dispune. Se analizează atât posibilitățile, cât și oportunitățile autorităților publice locale de a iniția, implementa și de a susține obiectivele trasate la nivel local.